Când stai de vorbă cu tații

Când vine vorba de creșterea copiilor, noi, tații, suntem plasați undeva spre finalul lanțului de persoane în care poți avea încredere: e mama, apoi vin bunicile, bonele, vecinele, persoanele necunoscute și undeva după aceea, apărem și noi în peisaj. ☺ Asta e realitatea, fie că vrem s-o acceptăm sau nu.
Sigur că o mare parte a acestei cauze rezidă la noi. Căci noi, de foarte multe ori, ne fofilăm de la a face lucruri cu copiii, mai ales când sunt foarte mici: nu îi schimbăm de scutec că pute și ni se face rău; nu rămânem singuri cu ei că nu știm ce să le facem dacă încep să plângă; nu le cumpărăm haine pentru că nu știm ce număr poartă sau ce culoare li se potrivește etc.
La fel de sigur este că situația asta este perpetuată și de mame, căci încrederea lor în capacitatea noastră de a avea grijă de copii tinde constat spre zero. ☺

Partea tristă din tot acest cerc vicios este că cei mici chiar au nevoie de tați în viața lor, la fel de mult cum au nevoie și de mame. Au nevoie de noi acolo, fie că ne pricepem să facem lucruri, fie că nu, căci noi, tații lor, suntem primele modele masculine pentru ei și felul în care ne comportăm noi sau felul în care suntem prezenți va defini mult mai tare decât ne imaginăm felul în care vor fi ei, băieții noștri, sau felul în care se vor raporta la bărbați, ele, fetele noastre.

Cu aceste gânduri în minte am plecat la drum atunci când mi-am propus să stau de vorbă cu tați căci eram convins (și sutele de interviuri realizate pe blog sau la radio mi-au demonstrat acest lucru) că, de fapt, noi nu doar că vrem să ne implicăm, dar chiar o facem și facem niște lucruri grozave pentru copiii noștri. Tații, dacă le oferi suficient timp și spațiu de exprimare, îți vor povesti lucruri extrem de înduioșătoare, momente unice din viața copiilor lor. Îți vor povesti cât de greu le este uneori, cât se amărăsc atunci când greșesc și cât de dependenți sunt și ei de zâmbetele copiilor lor.

Descoperind aceste lucruri la radio și pe blog, mi-am dat seama că, deși ei reușeau să transmită multă emoție și multe lucruri interesante, lipsea ceva: reacțiile lor sau nonverbalul corpului atunci când le adresam diferite întrebări. Felul în care se încovoiau sub greutatea unei întrebări sau felul în care le radia chipul atunci când le venea în minte vreo amintire dragă legată de copil. Felul în care rămâneau perplecși la niște întrebări pe care nu și le puseseră niciodată sau felul în care se acopereau de vreo mască atunci când nu erau pregătiți să răspundă la vreuna dintre întrebările mele. Întotdeauna am considerat că tot ceea ce nu spunem, dar facem atunci când vorbim, vorbește cel puțin la fel de mult ca și cuvintele noastre și mi s-a părut important să încerc să prezint și această latură a taților.

Și uite așa s-a născut proiectul „Tată-n 5 minute”, un vlog săptămânal care în primul său sezon a reunit 15 episoade. 15 tați au răspuns invitației mele și au venit cu inima deschisă să povestească despre cât de minunați sunt ei în imperfecțiunea lor ca și părinți. Căci dacă descoperi ceva atunci când devii părinte, descoperi că nu ești perfect, dar că nici nu trebuie să fii, ci trebuie doar să te străduiești să fii cât de bun poți tu să fii pentru acea mogâldeață în ochii căreia vezi Soarele atunci când se uită la tine și râde cu toată fața.

Le mulțumesc lui Marius Constantinescu, Alex Dona, Virgil Stănescu, Mihai Morar, Cristian China Birta, Florin Grozea, Damian Nedescu, Sorin Psatta, Dan Cruceru, Adrian Asoltanie, Andrei Borțun, Adi Hădean, Vlad Zamfirescu, Cezar Ionașcu și Bogdan Naumovici pentru că și-au spus povestea lor, cea mai frumoasă poveste pentru fiecare dintre ei. Mi-am propus ca în acest proiect să ascult. Chiar să-i ascult pe oamenii aceștia, nu să îi judec, nu să vin eu cu poveștile mele, nu să mă dau deștept. Și a fost o adevărată plăcere șă petrec acest timp cu ei, ceea ce vă recomand și vouă să faceți: puteți viziona episoadele pe canalul de youtube sau pe pagina de Facebook. Merită să vă rupeți din când în când câte 5 minute pentru a descoperi niște oameni pe care îi știți într-un fel și care sunt uneori la fel, alteori un pic diferiți, în postura de tați, dar de fiecare dată vin cu niște povești care merită auzite de cât mai multă lume.

Am avut în proiectul ăsta cel mai bun partener la care puteam visa vreodată: NN Asigurări de Viață. Tot ce pot să spun despre această colaborare este că le mulțumesc din inimă că au avut încredere în mine, că mi-au dat libertate creativă totală și că au știut să dea un feedback bun astfel încât produsul care a ajuns la voi să fie unul de calitate. Sper doar că am reușit să mă ridic la înălțimea încrederii lor.
Dar vreau neapărat să vă povestesc un alt motiv pentru care îi admir eu foarte tare pe oamenii aceștia, motiv care nu are legătură cu mine sau proiectul nostru: într-o țară predominant conservatoare și plină de superstiții cum este a noastră, să ai curaj să vii cu un produs de asigurare suplimentară pentru cancer și, mai mult, să îl și promovezi la greu, asta pentru mine înseamnă să ai „cojones” și încredere în brandul tău. Mai ales în ziua de azi, în care campaniile sunt mai degrabă cuminți, fâcute să nu supere pe nimeni. Bravo, NN, you rock!

Când stai de vorbă cu tații descoperi cât de multe au ei de zis, cât de implicați sunt (sau și-ar dori să fie) în viața copiilor lor, cât de în serios iau această responsabilitate și câte lucruri minunate fac, lucruri pe care uneori le luăm în râs sau, cel puțin, nu le luăm în serios. De aceea, dacă ești tată, cred că e important să-ți faci vocea auzită, pentru că e nevoie de tine, atât în viața copilului tău, cât și în viața „cetății”. Iar dacă ești mamă, ai încredere un pic mai multă în el și ascultă-l mai des, chiar dacă asta ți se pare greu acum. O să vezi că, de fapt, ai alături de tine un partener grozav, pregătit să muncească cot la cot alături de tine pentru a-l ajuta pe copilul vostru să ajungă Om Mare. Nu asta ne dorim cu toții, până la urmă?

sursa foto: https://blog.mabelslabels.com/

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*