Batran de Romania

Vineri, in jurul pranzului, la o trecere de pietoni de la intrarea in Azuga, o doamna foarte in varsta, mamaia tipica de la tara, incearca sa traverseze strada. Masinile se opresc, ea face un pas, isi da seama ca nu poate si se aseaza pe bordura. Soferii, crezand ca mamaia s-a razgandit (vreau tare sa cred ca asta s-a intamplat), baga in viteza si trec mai departe. Ma opresc, ma dau jos si ma duc sa vad daca e ok.
– Hai, mamaie, ajuta-ma sa trec strada, mamaie….nu mai am pe nimeni, mamaie si mi-e tare greu..nicio strada nu mai pot sa trec singura, mamaie…sa-ti dea Dumnezeu sanatate, mamaie!

Ma urc in masina, ignorand cele cateva, nu multe, claxoane din spate (vreau tare sa cred ca oamenii aia au ajuns mai tarziu in coada si n-au vazut ce s-a intamplat, ci doar masina mea oprita) si plec mai departe. Dar mamaia imi ramane in cap. Neputinta ei….tristetea ei…gandul ca, poate, acea interactiune cu mine a fost punctul culminant al zilei ei.

Si nu pot sa nu ma gandesc cat de diferiti imi par batranii nostri de cei de prin alte tari. Batranii din alte tari imi par foarte relaxati. Bucurosi ca au ajuns la o varsta la care pot, in sfarsit, sa ii intereseze doar de ei. Nu de copii, nu de ipoteci, nu de job, nu de nimic altceva inafara de persoana lor, de viata lor, de iubitii si prietenii lor. Ca urmare, ies mult, se plimba si mai mult. Si par ca rad foarte mult. Si ca, cel mai important, nu asteapta sa moara.

Batranii nostri, im marea lor majoritate, imi par rai. Nu, rai nu este cel mai potrivit cuvant. Afurisiti. Asta e! Batranii nostri imi par afurisiti (e o parere personala, daca nu e adevarata, imi cer scuze fata de voi, dar mai ales fata de ei..nu cred, totusi). Sunt cei de care te lovesti in fiecare dimineata..ei bine, peste tot. In piata, in mijloacele de transport, la doctorul de familie, la Mega etc. Si intotdeauna sunt suparati pe ceva sau cineva. Eu unul nu inteleg cum pot unii oameni sa fie atat de nervosi de dimineata. Cu atat mai mult batranii, care, teoretic cel putin, nu ar trebui sa aiba problemele unui om activ din campul muncii, cu multe obligatii si responsabilitati. Apoi, mai spre pranz si dupa amiaza ii vezi prin parc, la plimbare cu alti batrani sau plimbandu-si nepotei. La fel de suparati: pe oamenii care alearga, pe cei cu biciclete, pe autoritati, pe nepotei…practic, pe toata lumea.

Stiti ce imagine am eu in cap? Usile de la metrou/autobuz/tramvai deschizandu-se si o gramada de oameni in varsta alergand, la propriu, sa prinda un loc de scaun. Si bineinteles, cei care raman fara, incep sa comenteze. Intotdeauna batranul de Romania comenteaza, vorbind parca cu nimeni, dar suficient de tare cat sa-l auda toata lumea si mai ales cel/cea caruia ii sunt adresate injuriile. Caci intotdeauna altcineva e vinovat de ce li se intampla lor.

Asa ca stau si ma intreb: de unde atata afurisenie? Bineinteles, unele motive sunt clare:
– banii, sau mai degraba lipsa lor
– singuratatea
– boala
– ignoranta generatiilor mai tinere
– societatea in general
Toate astea sunt intr-adevar suficiente sa te transforme intr-un nesuferit. Dar…dar. Toate cartile si trainingurile motivationale din ziua de azi ne povestesc ca, indiferent cat de greu ti se arata drumul, conteaza doar de TINE cum alegi sa il parcurgi. Si desi nu imi plac cartile motivationale, aici sunt total de acord cu ele.
De aceea cred ca cea mai mare problema a batranilor de Romania este faptul ca se complac. “Da, viata e grea, nu am ce sa fac, asa ca macar pot sa ma plang cat vreau eu! Nimeni nu are dreptul sa imi impuna altceva!”. Asa e, nu putem sa le impunem nimic. Dar adevarul e ca nici nu ne prea interseaza. Adica, ok, ne intereseaza uneori cand ne intersectam cu ei, sau mai des daca ii avem si noi pe ai nostri. Dar partea trista e ca multi dintre ei isi petrec ultima parte a vietii, uneori foarte lunga, intr-o “mizerie” cotidiana de care, din punctul meu de vedere, sunt principalii repsonsabili.
Da, esti batran. Da, poate ca esti bolnav, sarac sau singur. Sau toate la un loc. Si da, ai dreptul sa fii cum vrei tu. Dar nu e pacat sa nu gasesti chiar nimic care sa te bucure? Sa nu vrei sa faci nimic doar pentru ca “ce rost are?”.
Cand suntem copii, cu totii zicem cel putin o data “eu nu o sa fiu ca parintii mei!”. Si, de multe ori, facem aceleasi greseli. E, cred ca asta e adevarat si cand suntem adulti. Ne uitam la parintii nostri imbatraniti si zicem “eu nu o sa ajung asa”. Din pacate, exact asta devenim. Generatie dupa generatie.

Radeam ieri cand imi aduceam aminte cat de nerabdator e Mark (ca orice alt copil) cand plecam cu masina. Asa ca in dimineata asta o sa-mi permit sa fiu un pic filozof…bine, recunosc, sunt exact ca Becali…filozof practician.

Cand esti copil, nu poti sa astepti, Cand esti batran, nu poti decat sa astepti. Sa te sune cineva. Sa te ajute cineva sa traversezi strada. Sa iti mareasca cineva pensia. Sa mori.

Iar TU nu apari nicaieri in ecuatia asta. Trist, foarte trist.

2 Comments

  1. Iti citesc de ceva timp blogul si marturisesc ca imi face bine sa vad gandurile mele exprimate de altcineva! Si eu m-am intrebat de multe ori de ce sunt atat de afurisiti batranii nostri (sunt din Bucuresti, poate ca doar cei de aici sunt asa…) … Odata, demult, cand eram tanara, am auzit o vorba mare: “Cand o sa-ti faci barbatul magar batran, adu-ti aminte ca in tinerete a fost magar tanar si ca tu te-ai maritat cu el!”. Si stau si ma intreb daca nu cumva batranii afurisiti/frustrati/rai/suparati au fost tineri afurisiti/frustrati/rai/suparati…. Si ma uit in jurul meu si vad multi tineri asa… Cum sa imbatraneasca senini? Cum facem sa dispara incrancenarea cu care ne traim viata? Oare doar noi, romanii, ne chinuim sa traim? Celorlalte natii le vine totul pe tava? Pe cuvant, viata nu ar trebui sa fie o lupta permanenta, ci o adaptare continua… E atata frica in oamenii din jur… Si acum ma refer, evident, la Bucuresti, nu pot generaliza, aici traiesc.

    • Dana, da, daca ai fost acru cand ai fost tanar sansele sa ramai la fel al batranete sunt aproape de 100%, zic eu. Dar, ca si tine, ma intreb ce se intampla cu tinerii veseli, relaxati, de ajung, foarte multi dintre ei, acri la batranete. Multi dintre cei care au comentat azi la acest articol mi-au zis ca sansa sta in noi, in generatia noastra. Sa fim altfel atunci cand vom fi batrani. Si eu cred asta. Dar sunt convins in aceeasi masura ca fiecare generatie a zis la fel la vremea ei. Sper doar ca noua sa ne si iasa. 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*