Bataia e rupta din Rai?

Ah, vacanta! Acea perioada minunata in care tot ce faci este sa stai relaxat si sa te bucuri de privelistile din jur: apusuri de soare in mare, palmieri care adie usor in bataia vantului, apa marii care se sparge in valuri la mal, parinti care isi bat copiii, fluturi zbu…

Stai, ce?

Da, da, ai citit bine…de cand suntem in vacanta, Iulia si cu mine am vazut 2 parinti care isi bat copiii in mod regulat…adica in fiecare zi..de mai multe ori pe zi…

Bine, adevarul este ca si-o si merita copiii aia…pai stiti ce fac? Toate lucrurile pe care le face orice copil: nu stau locului deloc, sar in apa si ii stropesc pe cei din jur, nu mananca atunci cand le spun parintii ca trebuie sa le fie foame, tipa, rad, sunt fericiti…pai cum sa nu ii intelegi pe acei parinti?…plus ca putina umilinta in public la varsta aia nu strica nimanui…

Pe bune, eu chiar ii inteleg…si nu ma refer aici la acei parinti slabi de inger care au scapat o palma pe fundul copilului acu’ 10 ani si inca isi mai amintesc si azi ce au simtit atunci…nu, eu ma refer la cei pentru care educarea copilului prin violenta fizica este un crez in viata…si cum sa nu fie asa, cand sunt atatea exemple vii de oameni care au crescut cu bataie si care ajung sa creada (pe buna dreptate, zic eu), ba chiar s-o declare prietenilor sau terapeutilor ca bataia le-a prins foarte bine, ca i-a ajutat sa isi dezvolte increderea in sine si in ceilalti.

Mai sunt insa si unii carcotasi…care povestesc numai tampenii pe care, cica, si le amintesc din timpul batailor pe care le primeau (mama, ce imi vine sa le tip astora: “bai, fraierilor, era pentru binele vostru, nerecunoscatori ce sunteti!”)…de ce sunt eu convins ca ei mint? Pentru ca toti zic ca isi amintesc doar anumite senzatii sau sentimente, nu intreaga scena (ce tampenie mai e si asta!!!???)…unii isi amintesc ca verigheta se simtea diferit pe fund sau peste fata, altii ca intodeauna “era folosita” o curea neagra…majoritatea insa zice ca nu scapa niciodata de frica pe care o traiau in acele momente..frica ca nu e nimeni care sa ii apere….oroarea ca unul din cei 2 oameni care inseamna totul pentru ei poate sa le faca asa ceva..pffff

Dar stiti care mi se par mie cei mai enervanti? Fratii mai mari (baieti sau fete) care se pun pavaza ca sa ii apere pe cei mai mici sau pe partenerul de viata…ma, astia chiar sunt o pacoste si si-o merita…dar, desi e un efort suplimentar pentru ca trebuie sa il arzi pe unul in plus, ca doar n-o sa te opreasca un pispiriu, macar te bucuri la gandul ca primeste si el un pic de educatie…

Iar voi nu sunteti prosti…Nuuuu! Doar n-o sa-i bateti cand au 20 de ani, sunt independenti si ar putea riposta…ii bateti de mici, cand tot ce pot sa faca este sa stea si s-o incaseze…iar cei pe care ii admir cel mai tare sunteti cei care dati si mesaje de preventie: anuntati cu ceva timp inainte ca urmeaza o bataie cum nu s-a mai vazut sau le spuneti ca n-au voie nici macar sa se apere..ca asta va enerveaza cel mai rau, sa nu simtiti ca loviturile voastre merg drept la tinta…

Si daca bataile incep de la varsta timpurie, asa cum ar trebui, chiar doar si cu cate o palmuta la fund din cand in cand (dar nu prea rar, va rog) sunt mai multe avantaje: se obisnuiesc copiii cu ele de mici, dupa o vreme chiar nu ii mai deranjeaza si astfel ajung la adolescenta sau mai mari venerandu-va asa cum meritati sau pur si simplu uitand (ma rog, “specialistii” ar spune ca nu uita niciodata, ci doar isi incuie amintirile acelea intr-un loc foarte indepartat din creier) ca au avut parte de asa ceva. Cu putin noroc unii, probabil cei mai “educati”, ajung chiar sa va recunoasca meritele: “Bai, pe mine m-au batut ai mei. Dar si eu am meritat, nu faceam nimic din ce imi spuneau ei.”

Bine insa ca traim intr-o tara civilizata si nu in vreuna subdezvoltata precum Suedia. Acolo cica au dat o lege de curand, adica prin 1979 mai exact, prin care le este interzis parintilor sa ii bata pe copii. Asta chiar ca e lucratura dracului, cum sa-ti ia tie dreptul inalienabil de a face ce crezi, nu, de fapt ce stii tu ca e bine pentru copilul tau. Cum sa stie el, un copil, daca e bine sa fie batut sau nu? Pai cum e vorba aia sfanta: “eu te-am facut, eu te omor!”.

Si ca sa raspund la intrebarea din titlu: da, eu cred ca da. Adica, asa cum am mai spus, nu cred in Dumnezeu, dar daca totusi eu ma insel si El exista, sunt convins ca e foarte mandru de proverbul acesta. Si de ce n-ar fi? Asa cum imi povestesc prietenii mei credinciosi, Raiul ar fi locul acela in care nu exista durere, suferinta, toata lumea e fericita si nu exista Rau. Deci e locul perfect, de fapt singurul loc, din care s-ar putea naste Bataia…pardon, Educatia.

Dar am si eu 2 intrebari. Ca sa reusesc sa inteleg sentimentele pe care le traiti in acele momente…In primul rand, cum va place mai tare sa se comporte copilul: sa stea drepti in fata voastra, fara sa cracneasca si chinuindu-se sa-si stapaneasca lacrimile, uitandu-se la voi sfidator? Sau sa tremure de frica, implorandu-va sa nu-l bateti si de data asta, spunand printre sughituri ca va iubeste si ca promite sa fie un copil cuminte de acum inainte?

Si, a doua intrebare..si ce-a mai importanta: sunteti mandri de voi?

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*