Ar trebui să le povestim copiilor despre lucrurile rele care se întâmplă în jurul nostru

Weekendul trecut am fost toți trei la Summer Well. Și înainte de a intra în locația festivalului, în fiecare zi, am avut următorul dialog:
– Iubitule, care sunt numerele noastre de telefon?
– 07……… și 07……..
– Ok, și ce faci dacă cumva te rătăcești de noi?
– Ce să fac? Mă duc la cineva și îi rog să vă sune.
– Ok, și încerci să nu te sperii foarte tare, că nu se poate întâmpla nimic rău și noi venim repede.
– Ok….

Din fericire nu ne-am pierdut unii de alții. Dar asta nu înseamnă că acest exercițiu n-a fost unul folositor, căci prin exercițiu și prin discuții despre potențiale scenarii cred eu că îl poți ajuta pe un om, copil sau adult, să facă față unei situații stresante, indiferent de ce natură. Cea mai banală analogie  ar fi să vă invit să-i urmăriți pe Messi sau pe Ronaldo și să vă gândiți, când îi vedeți că fac vreo magie cu mingea, câte mii de repetări or avea în spate și de câte ori au greșit fix acel dribling până să le iasă așa cum le iese atunci?

Acum, alegeți o știre din cele care țin prima pagină a site-urilor azi: un atentat la Barcelona, o femeie care își ia copiii și se aruncă în fața trenului, un alt atentat lângă Barcelona etc. Cred că o dată cu social media, breaking news-ul a devenit o parte integrantă a vieții noastre, fie că vrem, fie că nu. Nu mi se pare că se mai merită efortul de a încerca să blocăm veștile rele pentru că ele își vor găsi până la urmă o cale către noi. Aceasta a devenit norma și cred că mai sănătos ar fi să vedem cum facem să fim noi, părinții, cei care o aducem în viața copiilor noștri. Să afle de la noi ce se întâmplă în imediata noastră vecinătate sau la mii de kilometric distanță. Pentru că de aflat, vor afla oricum, mai degrabă mai devreme decât mai târziu.
Așa că în momentul de față mi se pare important nu ce informație ajunge la ei, căci va ajunge TOATĂ, ci felul în care le este comunicată pentru prima oară această informație.

Căci una este să audă copilul de la alți copii din parc ceva de genul:
– Băi, ați auzit ce s-a întâmplat la Barcelona?? Au venit teroriștii și au ucis sute de oameni și mulți turiști, chiar și români, au căzut victime și e foarte nasol acolo!!!

Și cu totul altceva să audă, de la părinții săi, eva de genul:
– Uite, iubitule, a fost un atentat în Barcelona. Niște oameni bolnavi sau cu convingeri greșite au vrut să facă rău altor oameni..
– Și au murit oameni?
– Da, au murit câțiva și sunt și niște răniți, dar poliția i-a prins pe cei care au făcut asta și acum totul e ok, și lumea începe să se liniștească…

Și, sigur, de aici puteți continua discuția despre cum se simte, dacă îl sperie, cât de tare etc. Mark a avut o perioadă (acum zice că i-a mai trecut) în care era foarte stresat de teroriști. Așa că îi povesteam aproape în fiecare seară de ce fac ceea ce fac, care sunt șansele să pățim noi ceva, dacă sunt teroriști în România și tot așa.

Nu mă înțelegeți greșit, nu ne este ușor să purtăm aceste discuții și ele ar putea dura la nesfârșit. Și multe detalii sigur că nu le menționăm. Dar, ca orice altă frică, a unui adult sau a unui copil, discuția despre ea, crearea diferitelor scenarii și găsirea unor soluții pentru acele eventuale scenarii îl ajută pe cel în cauză să-și scadă nivelul de anxietate și, dacă chiar se întâmplă să ajungă într-o astfel de situație, să aibă șanse mai mari să nu se blocheze ca o căprioară pe șosea, ci să facă ceva care să-l ajute.

Nu, încă nu am discutat cu el despre ce ar trebui să faci în cazul unui atac terorist. Dar eu am citit diverse articole pe subiect. Sper să nu fiu niciodată în acea situație, dar faptul că am citit, că am ascultat diverși supraviețuitori povestind ce-au simțit și cum au trăit acele momente de groază, cred că m-a ajutat. Și, la un moment dat, vom discuta și cu Mark și despre asta, așa cum discutăm despre orice. Căci despre teroriști, în general, am discutat. Așa cum am discutat despre orice subiect important, indiferent dacă dialogul a fost provocat de noi sau de către el.

În ziua de azi, când orice tabu este la un click distanță, să alegi să ai subiecte tabu față de copilul tău, mi se pare pur și simplu o prostie. Mai ales când e vorba de siguranța sa. Căci orice poveste are cel puțin 2 feluri în care poate fi povestită. Ș e al dracu’ de important ce auzi pentru prima oară. Și, mai ales, de la cine.

Sursa foto: www.ndtv.com

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*