Ar fi ok ca noi, adulții, să fim la fel de onești în exprimare precum copiii?

Ieri, în ceea ce pare să fi fost ultima zi călduroasă a anului, eram în parc cu Iulia și Mark, lângă un teren fotbal unde niște copii încercau să pornească un joc. Un adult de pe margine, văzând un copil care se tot codea dacă să se alăture grupului sau nu, îl întreabă:
– Vrei să joci și tu?
Copilul dă din cap că da.
– Hey, vedeți că intră și el să joace.
– Nu, că e praf și mai rău ne încurcă, se aude o voce de pe teren.

Bineînțeles că și copilul de pe margine a fost primit la joc, până la urmă. Dar recunosc că nu încetez să mă minunez cât de cinstiți sunt copiii când vorbesc. Uneori prea cinstiți, dar ăsta e un efect colateral atunci când încurajezi onestitatea.
Și mi-am adus aminte de o discuție cu un adult despre cum ar fi ca și noi, adulții, chiar să spunem ceea ce gândim. Adultul era total împotriva ideii, spunând că ar fi cea mai mare nenorocire de la invazia lăcustelor încoace care s-ar putea abate asupra noastră, ca specie. Ok, exagerez ☺, dar i se părea o idee proastă, atât să spună tot ce gândește despre altcineva, cât și să audă ce gândesc ceilalți cu adevărat despre el.

Prima oară nu am fost de acord. Cred că pe termen lung ar fi o chestie ok. Probabil că ar fi multe probleme pe parcurs, dar apoi ar fi un lucru bun. Dar apoi am început să mă gândesc: chiar vreau să aflu ce gândesc toți cu adevărat despre mine? Adică inclusiv oamenii care îmi sunt dragi și pe care, inevitabil i-am rănit, enervat, dezamăgit, plictisit etc. Chiar aș vrea să le aud părerea? Nu cred. Oare aș vrea să știu adevărul când vine vorba de diverse gânduri care ne trec fiecăruia prin cap la un moment dat? Cu siguranță, nu, căci unele gânduri nici mie n-aș vrea să mi le povestesc sau amintesc.
Și ar mai fi o problemă mare, mare de tot: felul în care oamenii ar spune acest adevăr. Căci când vine vorba de a fi empatici și a încerca să dăm un feedback valoros, indiferent că este pozitiv sau negativ, suntem cu toți cam praf. Și ăsta e un eufemism.

Deci, deși îmi mențin părerea că pe termen lung ar fi o idee grozavă, cred că până la îndeplinirea obiectivului ar dura atât de mult și ar fi atât de multe victime (relații destrămate, joburi pierdute, prieteni de-o viață care n-și mai vorbesc) încât nu se merită efortul. Cred că unele adevăruri e foarte bine să rămână nerostite.

Dar sunt foate curios ce părere aveți voi pe subiect? Vi s-ar părea o idee bună ca de mâine, de exemplu, să spunem numai adevărul? Da…nu…poate? Și mai ales, de ce?

Hai, că mor de curiozitate. ☺

Sursa foto: http://www.toptenz.net/

2 Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*