10 “Prime dăți” memorabile din viața mea de tată

1. Prima dată când l-am văzut. Doamne, îl iubesc enorm, dar mi s-a părut atât de urât! ☺ Norocul copiilor că devin adorabili pe măsură ce cresc, vă spun sincer…

2. Prima dată când a râs. Era într-o seară de august, avea vreo 4 luni și câteva zile și începusem să-i facem băița de seară, iar eu, ca de obicei, mă scălămbăiam. Măi, oameni buni, când a început să râdă în hohote mi s-a părut cel mai frumos sunet pe care îl auzisem până atunci și ne-au dat amândurora (maică-sii și mie) lacrimile de emoție.

3. Prima dată când a răcit. Decembrie 2012. Febră mare. N-am dormit vreo 2 nopți atunci, păzindu-l să vedem dacă îi scade febra. De fapt l-am păzit zi și noapte, atât eram de speriați. Au mai fost îmbolnăviri de atunci, dar ca aceea nu a mai fost niciuna, din fericire.

4. Prima dată când nu a mai zis că vrea în brațe și a mers singur. Doamne, în acea perioadă am fost convins…CONVINS! că nu va mai coborî niciodată din brațele mele. Mă și vedeam cărând un adolescent peste tot. Cred că a fost pentru prima și singura dată când am făcut un atac de panică. A trecut ca toate celelalte, de altfel.

5. Prima dată când ne-a surprins. ☺ Pentru că a mai fost și o jumătate de a doua oară. Din fericire, nu-și mai aduce aminte nimic. Eu, însă, da. ☺

6. Prima dată când a înotat fără colac. În vara lui 2017. Până atunci fusese mai degrabă temător, dar atunci, în Bulgaria, și-a dat jos aripioarele, ne-a zis să stăm liniștiți că el știe să înoate, a sărit, a intrat la fund, a ieșit la suprafață și a început să dea din mâini și din picioare și să înoate. Frumos moment.

7. Prima dată când mi-a spus că vrea să stea singur în parc și dacă tot trebuie să vin cu el, să stau mai departe, așa, ca lumea să creadă că a venit singur. Am stat departe. Și singur. Și trist. Mi-a trecut. Cred. ☺

8. Prima dată când a plecat în cantonament. Vara trecută. Ziceai că face asta de când lumea. Noi…noi eram ok…ish. ☺ Dar, na, știam că mergem a doua zi să-l vedem jucând, deci, cum ziceam, am fost ok…ish.

9. Prima dată când a mers singur pe bicicletă. M-am chinuit nu știu cât să-l învăț. Până mi-a spus copilul că mai bine îl ascult pe el și încerc să îl învăț cum ar vrea el să fie învățat. După ce am făcut asta, la vreo două zile ne-am dus în parc și mi-a spus : „Acum lasă-mă singur!” Și dus a fost. Iubitul de el, ce mândru am fost!

10. Prima dată când s-a dus singur la școală. Ok, are de traversat doar vreo trei străzi din apropierea școlii, unde mașinile circulă foarte încet, dar tot am stat cu inima cât un purice și m-am gândit dacă nu ar trebui să mă duc în clasă să verific dacă a ajuns cu bine.

Fiecare dintre noi are o grămadă de astfel de „prime dăți” care îi rămân întipărite în memorie. Unele pentru că sunt într-adevăr etape importante în dezvoltarea unui copil, altele pentru că…pentru că cine știe de ce alegem să ni le amintim pe acelea. Important este ca noi, părinții, să încercăm să creăm oportunități cât mai multe pentru astfel de „prime dăți” ori de câte ori avem ocazia. De exemplu, eu mă gândesc că poate vara aceasta încercăm pentru prima dată, și eu și el, să mergem cu rolele. Și până să mă grăbesc să le cumpăr, o să particip la promoția Toți pe roți a celor de la Nesquik, căci Mark este mare consumator de produse ale lor, așa că avem șanse mari să câștigăm.

Ce trebuie să facem, noi sau voi? Să achiziționăm până pe 12 mai, unul dintre produsele participante: Nesquik cacao instant (200g/400g/500g/800g), apoi să trimitem prin SMS, la 1789 sau să ne înregistrăm pe site-ul dedicat www.nesquik.ro – numărul bonului/documentului fiscal și numele magazinului participant din care am achiziționat produsul.

Premiile campaniei sunt 90 de perechi de „roți”:

– 30 de seturi de biciclete (30 de biciclete de adult + 30 de biciclete de copil + 1 cască adult + 1 cască copil)
– 30 de seturi de trotinete (30 de trotinete de adult + 30 de trotinete de copil + 1 cască adult + 1 cască copil)
– 30 de seturi de role (30 de role de adult + 30 de role de copil + 1 cască adult + 1 cască copil)

Premii săptămânale, 15 seturi de premii/săptămână (combinate, din fiecare categorie).
Toate tipurile de premii vor fi acordate prin tragere la sorți, printr-un program computerizat, iar câștigătorii vor fi anunțați pe platforma Nestlé (www.traiestecugust.ro/promotii). Premiile se oferă sub forma unor carduri valorice Decathlon, valabile în toate magazinele Decathlon și online, pe decathlon.ro.

Mie, unul, îmi place mult ceea ce fac cei de la Nesquik, pentru că, pe de o parte, vin cu produse foarte bune, potrivite pentru nutriția unui copil (la noi din tată-n fiu suntem consumatori de Nesquik Cacao Instant ☺ ), iar pe de altă parte vin cu idei, activități sau chiar promoții în care încurajează părinții și copiii să fie creativi, să petreacă mult timp împreună, în aer liber și să se bucure de mișcare și sport. Cu alte cuvinte, să aibă un stil de viață sănătos și să se dezvolte echilibrat, din toate punctele de vedere! Bravo lor! Și succes nouă, să fim printre norocoșii care vara aceasta se vor plimba pentru prima dată pe role, împreună. Bine, fie, succes și vouă! ☺

Ok, eu v-am povestit cele mai memorabile prime dăți ale mele. Îmi povestiți și voi măcar una de-a voastră? Poate chiar legată de vreo bicicletă, trotinetă, patine sau alte elemente cu roți?

1 Comment

  1. Prima data când a râs, clar. Avea vreo 3 luni, reflux la greu și îi era frică să adoarmă din cauza asta. Ne plimbam cu ea în brațe kilometri prin casă, eram epuizați și disperați, și în momentul ăla o plimba taica-su pe un umăr. Eu am apărut în spatele lui (deci el nu mă vedea, dar ea da), și habar n-am de ce, dar fața mea extenuată dar zâmbitoare i s-au părut extreeem de amuzantă. Și, fix ca Mark, dai și râde, in hohote, un râs gros cumva, din tot sufletul, nu părea de nou născut! Ge-ni-al! Am râs cu toții vreo jumătate de oră, după care, in sfârșit, a adormit!

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*